Donald Trump se uită la filmarea cu momentul tentativei de asasinat împotriva sa încontinuu în ultima perioadă, iar cei din anturajul său se tem că ar putea suferi de o formă de sindrom post-traumatic, conform The Independent.
Fostul președinte a văzut clipul de șapte secunde în care urechea sa a fost atinsă de glonț de o mulțime de ori, lucru ce nu ajută la starea sa de spirit, afectată grav de faptul că Joe Biden s-a retras din cursă și a micșorat semnificativ șansele sale de a mai câștiga alegerile.
„Se uită la acel clip de șapte secunde, în care vede cât de aproape a fost să fie împușcat în cap, iar și iar, încontinuu”, a declarat un republican din anturajul lui Trump și parte a campaniei prezidențiale a acestuia.
Un al oficial de campanie a confirmat că momentul tentativei continuă să-l urmărească pe Trump, acesta spunând că fostul președinte „a trecut prin multe”, dând de înțeles că starea lui psihică se deteriorează constant.
Aliații lui Trump vor un mesaj de campanie mai coerent
Îngrijorările cu privire la starea psihologică a lui Donald Trump vin în condițiile în care donatorii republicani și aliații săi i-au sugerat să nu se mai abată de la mesajul său în timpul evenimentelor de campanie.
Republicanii din anturajul lui Trump au declarat pentru Vanity Fair că ultimele apariții publice ale fostului președinte au fost dominate de gafe care au dat impresia că „își dorește să piardă”.
Aliații săi nu consideră că mesajele conspiraționiste sau insultele rasiste pot fi productive într-o luptă politică împotriva Kamalei Harris și vor ca Trump să se concentreze pe atacuri pe politicile administrației Biden în domeniul imigrației sau economiei.