Antena 3 CNN Externe Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Au fost confirmate primele victime

Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Au fost confirmate primele victime

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:44 14 Feb 2022 Modificat la 21:01 14 Feb 2022
Germania 6
Sursa foto: Der Eisenbahner

Accidentul feroviar a avut loc în apropiere de Munchen.

Potrivit primelor informații disponibile, cel puțin o persoană a murit și alte cel puțin 40 au fost rănite, unele în stare gravă.

Există, de asemenea, persoane încarcerate.

La fața locului se află numeroși membri ai serviciilor de intervenție.

Un purtător de cuvânt al poliției din Munchen a confirmat că numărul de răniți este "cu două cifre", fără a preciza situația exactă.

Publicația Bild menționează că tragicul eveniment s-a produs în jurul orei locale 16 în apropiere de stația Ebenhausen-Schaftlarn.

Deutsche Bahn, operatorul trenurilor S-Bahn, a anunțat inițial pe Twitter că sunt "obiecte pe calea de rulare", după care a anunțat închiderea traseului respectiv.

Anul trecut, în august, un accident similar celui de luni după-amiaza a fost prevenit la limită, în apropiere de Icking.

La fel ca și acum, două trenuri rulau unul spre celălalt, din direcții opuse, pe aceeași linie, însă conductorii au reușit, atunci, să realizeze o oprire de urgență.

Știrea se actualizează.

×
x close