Peste 5.000 de locuitori au fost evacuaţi după ce un tren care transporta 'un gaz foarte toxic şi puternic inflamabil' a deraiat parţial şi a luat foc joi dimineaţă în apropiere de Knoxville, statul Tennessee, au declarat oficiali citaţi de
NBC News.
Şapte angajaţi ai Departamentului şerifului din comitatul Blount au fost transportaţi la spital după ce au fost intoxicaţi cu fum, a declarat purtătorul de cuvânt Marian O'Briant.
A fost stabilită o zonă de evacuare pe o rază de două mile de la locul deraierii, în apropiere de Maryville, iar aceasta ar putea fi menţinută până la 48 de ore, precizează pompierii.
Două adăposturi au fost deschise pentru locuitorii din zonă la un liceu local, a spus David Kitchen, manager de programe pentru voluntarii din regiunea Tennessee ai Crucii Roşii.
Trenul transporta acrilonitril, pe care autorităţile l-au descris ca fiind 'un gaz foarte toxic şi puternic inflamabil'.
Potrivit autorităţilor, substanţa este utilizată în fabricarea fibrelor acrilice şi inhalată în doze mari poate provoca iritaţii, dureri de cap, greaţă şi iritaţii ale rinichilor.
Până la trei maşini au luat foc după declanşarea incendiului, a mai afirmat Marian O'Briant.
Trenul efectua o cursă între Cincinnati, Ohio, până la Waycross, Georgia, și era format din două locomotive, 45 de vagoane încărcate şi 12 goale, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei CSX, Kristin Seay. Doar unul dintre aceste vagoane a deraiat.