Conform procedurilor standard de operare în astfel de situaţii, zona a fost imediat securizată, iar militarii răniţi au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din Kandahar, unde beneficiază de asistenţă medicală specializată.
Din rapoartele preliminare, caporalii Vasluianu Gheorghe Ionel şi Hamza Gheorghe Dan au suferit contuzii şi echimoze în zona feţei, iar plutonierul Sbughea Constantin Mihai a fost diagnosticat cu fractură de membru superior drept. Împrejurările producerii incidentului sunt cercetate de o comisie condusã de comandantul batalionului.
Afganistanul se confruntă cu o intensificare a violenţelor în ultimii doi ani, aceasta fiind cea mai sângeroasă perioadă de la înlăturarea de la putere a talibanilor de către trupele americane, în 2001 -
Antena3.ro