Antena 3 CNN Externe Trei oraşe din China au fost închise, din cauza noului virus gripal

Trei oraşe din China au fost închise, din cauza noului virus gripal

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 13:59 23 Ian 2020 Modificat la 13:59 23 Ian 2020
Trei oraşe din China au fost închise, din cauza noului virus gripal
Foto: pixabay.com

UPDATE - Al treilea oraş din China, Ezhou, este pe cale să se închidă, din cauza focarului de virus gripal care continuă să se extindă, potrivit dailymail.co.uk

După ce transportul din oraşul Wuhan a fost suspendat, iar autorităţile au dispus măsuri similare şi în Huanggang, oraş învecinat, acum autorităţile au anunţat că au închis gările din Ezhou.

----------------------------

Ştirea iniţială

Autorităţile sanitare se tem că viteza de transmitere se va accelera în contextul în care sute de milioane de chinezi călătoresc în această perioadă în alte oraşe şi peste hotare cu ocazia Anului Nou chinezesc, ce începe sâmbătă.

Tulpina virusului necunoscută anterior ar fi apărut la sfârşitul anului trecut într-o piaţă din oraşul Wuhan, situat în centrul Chinei, unde se comercializau vieţuitoare sălbatice.

Cea mai mare parte din transportul din Wuhan, un oraş cu 11 milioane de locuitori, a fost suspendat joi dimineaţă, iar oamenilor li s-a spus să nu plece. Şase ore mai târziu, media de stat din oraşul învecinat Huanggang, cu circa 6 milioane de locuitori, au relatat că autorităţile locale au dispus măsuri similare, închizând oraşul. Sălile de divertisment au fost închise, iar locuitorilor li s-a cerut să nu părăsească oraşul decât în situaţii speciale, potrivit media de stat.

Pe măsură ce oraşul Wuhan a fost izolat, locuitorii s-au înghesuit în spitale pentru a face analize şi au căutat să se aprovizioneze, multe rafturi ale magazinelor fiind golite şi formându-se cozi la benzinării.

Măsurile sunt luate pentru a "elimina în mod eficient răspândirea virusului, pentru a stopa în mod hotărât focarul şi pentru a garanta sănătatea şi siguranţa oamenilor", se arată în avizul emis de autorităţile din Wuhan. Media locale au relatat însă că unele companii aeriene au operat zboruri interne şi după această măsură.

Autorităţile sanitare chineze au anunţat joi că au fost confirmate 571 de cazuri de pneumonie cauzate de noul coronavirus (2019-nCoV) raportate în 25 de regiuni de nivel provincial din ţară până la sfârşitul zilei de miercuri. De asemenea, au fost înregistrate 17 decese. Dintre cele opt cazuri confirmate la nivel internaţional, Thailanda a confirmat patru, în timp ce Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite au raportat fiecare câte unul, precizează Reuters.

Spre deosebire de epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) din 2002-2003, care a provocat decesul a aproape 800 de persoane, guvernul comunist chinez a emis regulat buletine informative pentru a evita panica înaintea sărbătorilor. În timpul unei vizite efectuate în Wuhan, vicepremierul Sun Chunlan a declarat că autorităţile trebuie să manifeste deschidere şi să depună eforturi pentru a limita răspândirea acestuia, conform Xinhua.

Deşi secvenţa completă a genomului a fost publicată, originea şi mecanismul de transmitere al noului coronavirus (2019-nCoV), aşa cum este notat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), sunt încă neclare.

Pe baza baza datelor actuale, perioada de incubaţie a virusului poate fi de până la aproximativ 14 zile. Simptomele noului coronavirus sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).

OMS nu a reuşit miercuri să cadă de acord dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan (China) trebuie sau nu declarat ca fiind o situaţie de urgenţă internaţională, aşa că a decis să continue şi joi şedinţa comitetului său de urgenţă pentru a lua o decizie.

×
Etichete: virus coronavirus China
x close