Antena 3 CNN Externe Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul în Germania. Doi oameni, printre care și un tânăr de 15 ani, reținuți

Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul în Germania. Doi oameni, printre care și un tânăr de 15 ani, reținuți

M.N.
3 minute de citit Publicat la 09:14 24 Aug 2024 Modificat la 00:37 25 Aug 2024
atac germania hepta
Atac cu cuţitul, în Germania. Sursa foto: Hepta | DPA Images / Gianni Gattus

Trei persoane au fost ucise şi cel puţin cinci au fost grav rănite într-un atac cu cuţitul comis vineri seara, la un festival din oraşul Solingen, în vestul Germaniei. Doi indivizi, printre care și un tânăr de 15 ani, au fost arestați. Gruparea Stat Islamic a revendicat sâmbătă atacul, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.ro.

ACTUALIZARE 00.30 O altă persoană a fost arestată de poliția germană, sâmbătă seară, după ce autoritățile au luat cu asalt un centru de refugiați, care se afla la 300 de metri de locul unde a avut loc atacul, potrivit BBC.

Potrivit site-ului Bild, polițiștii au luat cu asalt centrul de refugiați, arestând un bărbat. Clădirea e situată la aproximativ 300 de metri de piața centrală din Fronhof - Solingen, unde a avut loc atacul.

În cursul zilei anchetatorii au găsit și un cuțit, despre care cred că a fost folosit de atacator.

ACTUALIZARE 22.00: Gruparea Stat Islamic a revendicat sâmbătă atacul cu cuţit comis în oraşul Solingen din vestul Germaniei, soldat cu trei morţi, potrivit The Guardian.

Gruparea militantă a precizat într-un comunicat pe contul său Telegram că atacul a fost comis de unul dintre membrii săi „pentru a răzbuna musulmanii din Palestina şi de pretutindeni”.

Acesta nu a furnizat dovezi pentru afirmaţia sa şi nu este clar cât de strânsă ar fi fost orice relaţie între atacator şi Stat Islamic.

ACTUALIZARE 17.10:  Poliția germană a declarat că un tânăr de 15 ani, principalul suspect în acest caz, a fost reținut, transmite The Guardian.

Autoritățile au mai precizat că încă încearcă să stabilească un motiv pentru care tânărul ar fi recurs la acest gest și nu exclud un act terorist.

Poliția a confirmat, de asemenea, că doi bărbați și o femeie au fost uciși în atac. Cele două victime de sex masculin ar avea 67 și 56 de ani, iar femeia decedată - 56. Alte opt persoane au fost rănite, patru dintre ele grav.

Poliția a îndemnat oamenii să evite speculațiile despre atac și le-a cerut celor care au dovezi să le trimită autorităților, mai degrabă decât să le posteze pe rețelele sociale.

ȘTIRE INIȚIALĂ: „Agresorul a înjunghiat persoane la întâmplare cu un cuţit”, a declarat Alexander Kresta, un purtătorul de cuvânt al poliţiei din Wuppertal, pentru tabloidul Bild.

O „importantă operaţiune” este în curs de desfăşurare pentru găsirea presupusului autor, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Düsseldorf.

Pe reţeaua de socializare X, anchetatorii au făcut apel la populaţie să furnizeze orice informaţie, inclusiv fotografii şi videoclipuri, care să conducă la arestarea agresorului care a fugit de la faţa locului.

Un bărbat a început să înjunghie trecători la întâmplare vineri în jurul orei locale 21:45 (19:45 GMT), în Fronhof, o piaţă din centrul oraşului unde fusese amenajată o scenă pentru muzică live, în cadrul unui eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului Solingen, în landul Renania de Nord-Westfalia.

După atac, festivalul a fost oprit şi sirenele au început să sune în centrul oraşului. Elicoptere survolau zona şi numeroase ambulanţe au sosit la faţa locului.

Mii de persoane au părăsit zona după ce autorităţile le-au cerut locuitorilor să rămână calmi şi să plece acasă, potrivit ziarului local „Solinger Tageblatt”.

„Oamenii au părăsit piaţa şocaţi, însă calmi”, a declarat Philipp Müller, unul dintre co-organizatorii festivalului, citat de publicaţia locală.

Poliţiştii prezenţi în număr mare la faţa locului în noaptea de vineri spre sâmbătă erau asistaţi de agenţi ai forţelor speciale, potrivit unui fotograf AFP.

„În această seară suntem cu toţii în stare de şoc, groază şi mare tristeţe în Solingen. Ne-am dorit cu toţii să sărbătorim împreună aniversarea oraşului nostru şi acum deplângem morţii şi răniţii”, a afirmat primarul oraşului Solingen, Tim-Oliver Kurzbach.

Solingen, un oraş cu peste 150.000 de locuitori, este situat în apropiere de Düsseldorf şi la nord de Köln.

 

×
x close