
De la preluarea celui de-al doilea mandat prezidențial, Donald Trump a fost consecvent în amenințările cu tarife la adresa bunurilor importate în SUA. Unele dintre măsuri au fost deja transpuse în practică, iar altele urmează să fie comunicate miercuri, însă efectele acestui război comercial abia încep să fie cuantificate, notează BBC.
Trump a majorat deja taxele pentru bunurile din China, precum și pentru oțel, aluminiu și unele produse din Canada și Mexic. Săptămâna aceasta ar urma să intre în vigoare și taxele pentru mașini.
Oamenii președintelui au lucrat în ultimele săptămâni la planul tarifar asupra importurilor în SUA, iar liderul de la Washington urmează să-l prezinte într-un eveniment programat în Grădina de trandafiri a Casei Albe.
Evenimentul a fost promovat de administrația americană drept "Ziua Eliberării", în vreme ce criticii politicilor lui Trump l-au etichetat drept "Ziua Demolării".
La rândul său, UE a pregătit un plan de retorsiune. După taxele pe oțel și aluminiu impuse de SUA în martie, Comisia Europeană a comunicat că va taxa bunuri americane în valoare de până la 26 de miliarde de euro.
Recent, blocul comunitar a inițiat consultări pentru o a doua tranșă de tarife asupra bunurilor din SUA, cu un impact estimat de 18 miliarde de euro.
Partenerii comerciali ai SUA se așteaptă la taxe de două cifre
Casa Albă nu a spus cât de mari vor fi tarifele, însă analiștii au avansat diverse scenarii posibile.
În campania electorală de anul trecut, Trump a susținut un tarif general de 10% pentru toate importurile în SUA. Separat, el a avansat procentaje de 20% până la 60% pentru importurile din China.
După preluarea mandatului, președintele republicat a spus să ratele tarifare ar putea fi diferite, în funcție de țară, iar la baza lor va sta principiul reciprocității.
"E foarte simplu: dacă ei ne taxează, și noi îi taxăm", spunea Trump în februarie.
Mediul de afaceri din SUA a încercat în să realizeze în avans cum și cât va fi afectată activitatea companiilor americane de planul lui Trump și care va fi efectul cumulat al noilor tarife, ținând cont că cele pe oțel și aluminiu au fost puse deja în aplicare.
BBC semnalează că oficialii europeni anticipează o taxă de două cifre asupra exporturilor lor. Trump însuși a spus la începutul acestui an că intenționează să aplice bunurilor din blocul comunitar o taxă de import de 25%.
Ce țări ar urma să fie afectate și cine sunt "ticăloșii de 15%"
Administrația Trump nu a nominalizat țările vizate de noile tarife, dând de înțeles că planul ce va fi prezentat miercuri este unul cuprinzător.
Duminică, președintele american a reiterat că acest plan s-ar putea aplica "tuturor țărilor", așa cum spunea anul trecut, în timpul campaniei.
O astfel de variantă ar spulbera speranțele unor țări, cum ar fi Marea Britanie, care ar fi dorit un tratament special printr-o reglementare bilaterală.
Totuși, până la ora anunțului oficial nu va fi clar dacă și în ce măsură tarifele vor fi aplicate global sau vor țintite.
Luna trecută, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a spus că eforturile se concentrează pe "Dirty 15" ("Cei 15% ticăloși", n.r.). Este vorba despre un procentaj de 15% din toate țările lumii care dețin cea mai mare pondere în comerțul cu SUA și care, la rândul lor, au impus tarife sau alte reglementări care dezavantajează companiile americane.
Concret, ar fi vorba de Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Uniunea Europeană (ca bloc de state), India, Indonezia, Japonia, Coreea, Malaysia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Elveția, Taiwan, Thailanda, Turcia, Regatul Unit și Vietnam.
Merită remarcat faptul că Donald Trump și-a rezervat unele dintre cele mai dure critici pentru aliații istorici și principalii parteneri comerciali, precum Canada și UE.
"Prietenul s-a dovedit, de multe ori, mult mai rău decât dușmanul", spunea el săptămâna trecută.
Ce impact ar urma să aibă noile tarife
Tarifele sunt taxe pe importuri, așadar, marea întrebare este cine va plăti.
Din punct de vedere tehnic, răspunsul este simplu: firmele americane care aduc mărfurile din import sunt cele care vor suporta "factura", mai ales dacă taxele intră în vigoare imediat, așa cum a sugerat marți purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Însă cu cât tarifele sunt mai mari, cu atât mai multe întreprinderi vor căuta modalități de a compensa aceste costuri. Variantele implică schimbarea furnizorilor, constrângerea partenerilor de afaceri la împărțirea poverii tarifare sau, în cele din urmă, creșterea prețurilor pentru consumatorii americani.
Multe întreprinderi au anunțat că se pregătesc deja pentru această etapă.
Dar este un joc riscant, deoarece, dacă prețurile cresc prea mult, cumpărătorii vor ajunge să le considere prohibitiv.
Anticipările sunt că, odată cu planul tarifar al lui Trump la importuri, crește riscul unei recesiuni, atât în SUA, cât și în afara granițelor sale, unde multe întreprinderi se bazează pe vânzările din America.