Insula grecească Creta a fost zguduită de trei cutremure, miercuri dimineaţă, informează DPA, potrivit Agerpres.
Presa locală a relatat că nimeni nu a fost rănit, iar serviciile de urgenţă au declarat că nu s-au produs daune structurale.
Cutremurele au avut epicentrul în sudul insulei, la o adâncime cuprinsă între trei şi cinci kilometri sub fundul mării.
Citește și
Ele au avut magnitudinea 4,1, 4,8 şi, respectiv, 4,5.
Se pare că seismele au fost resimţite până în oraşul Heraklion, pe coasta de nord a insulei.
Seismologii susţin că insula este predispusă la astfel de cutremure şi că nu se poate spune încă dacă cele de miercuri au fost izolate sau dacă este probabil să urmeze un eveniment seismic mai puternic.