Antena 3 CNN Externe Trei astronauţi din China s-au întors acasă. Cea mai lungă misiune spaţială chineză, cu echipaj uman la bord, a luat sfârşit

Trei astronauţi din China s-au întors acasă. Cea mai lungă misiune spaţială chineză, cu echipaj uman la bord, a luat sfârşit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:36 26 Iun 2013 Modificat la 12:36 26 Iun 2013
Trei astronauţi din China s-au întors acasă. Cea mai lungă misiune spaţială chineză, cu echipaj uman la bord, a luat sfârşit
Trei astronauţi din China s-au întors acasă în siguranţă, după 15 zile petrecute în spaţiu.

Cei trei au locuit într-o capsulă trimisă pe orbită şi au revenit pe pământ într-o stare foarte bună din toate punctele de vedere, după cum au anunţat medicii.

Oficialii chinezi au spus că această misiune a fost un succes.

Autorităţile de la Beijing şi-au fixat obiectivul de a asambla pe orbită o staţie spaţială chineză, locuibilă, până în anul 2020.

Programul spaţial chinez, finanţat cu multe miliarde de dolari, include proiectul unei misiuni pentru "recucerirea" Lunii, China dorind să devină astfel prima ţară asiatică ai cărei astronauţi vor păşi pe satelitul natural al Terrei.


  




×
Etichete: China
x close