Publicaţia franceză Le Progres a relatat cazul unui român de 59 de ani care locuieşte din iulie sub un pod feroviar din Franţa şi care susţine că a fost exploatat de o companie germană. Adişor Ionescu
a fost primit miercuri de consulul general al României la Lyon, Gabriela Dancău.
Românul i-a trimis marţi o scrisoare cancelarului german Angla Merkel. Bărbatul
solicită să i se plătească peste 300 de ore suplimentare şi denunţă violenţele fizice pe care le-ar fi suferit din partea fostului său angajator în decembrie.
Consulul general al României
urmează să contacteze ambasada României la Berlin pentru a verifica faptele şi pentru a alerta autorităţile germane.
Adişor Ionescu a lansat o petiţie semnată de sute de
oameni la Lyon.
El s-a făcut remarcat în august printre locuitori prin generozitatea sa. Femeilor care îi dădeau un ban el le oferea o floare, iar bărbaţilor o bomboană, pe care le cumpăra dintr-un supermarket cu preţuri reduse de lângă locul unde dormea.