Acordul militar dintre Coreea de Nord și Rusia, agreat de dictatorii Kim și Putin, prin care regimul de la Phenian s-a angajat să ajute Kremlinul în războiul său împotriva Ucrainei, a intrat în vigoare, miercuri, conform presei de stat nord-coreene, citată de AFP și Agerpres.
Acordul a fost agreat după o întâlnire din iunie a celor doi dictatori, la Moscova. Oficializarea acestuia vine în contextul în care soldați nord-coreeni au ajuns deja în Rusia și Ucraina și luptă alături de armata rusă împotriva armatei ucrainene.
Potrivit experţilor, dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, doreşte să dobândească tehnologii avansate de la Rusia şi, în schimb, experienţă de luptă pentru trupele sale.
Kim şi Putin au semnat acordul de parteneriat strategic în cursul vizitei dictatorului rus la Phenian.
Acest acord obligă cele două state să ofere asistenţă militară „fără întârziere” în cazul unui atac împotriva celuilalt şi să se opună în comun sancţiunilor occidentale.
Luna trecută, așa-zisul parlament de la Moscova, o organizație complet subsumată voinței dictatorului Putin, a votat în unanimitate în favoarea acordului.
Tratatul va servi drept „forţă motrice puternică accelerând stabilirea unei ordini mondiale multipolare, independente şi juste, fără dominaţie, supunere sau hegemonie”, a transmis agenția nord-coreeană.
Coreea de Nord se reorientează spre Rusia
Analiştii au sugerat că Nordul ar putea folosi Ucraina pentru a-şi reorienta politica externă.
Prin trimiterea de trupe, Coreea de Nord se poziţionează în economia de război rusească drept furnizor de arme, sprijin militar şi forţă de muncă şi ar putea chiar să ocolească aliatul său tradiţional, vecinul şi principalul său partener comercial, China.
Coreea de Nord şi Rusia şi-au întărit legăturile militare mai ales de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.
Ambele ţări sunt supuse unei serii de sancţiuni ale ONU, prima pentru programul său de arme nucleare şi a doua pentru conflictul din Ucraina.
Kim a declarat, săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Phenian a ministrului rus al apărării, Andrei Belousov, că guvernul, armata şi poporul său „vor sprijini invariabil politica Rusiei de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială”. În iunie, liderul de la Kremlin a numit acordul drept „document revoluţionar”.