Un turist chinez care vizita o expoziţie de pietre preţioase din Sri Lanka a fost arestat după ce a înghiţit un diamant în valoare de 13.000 de dolari, relatează
BBC.Bărbatul în vârstă de 32 de ani a luat diamantul dintr-o vitrină şi l-a înghiţit, în ziua de deschidere a expoziţie din capitala Colombo.
Potrivit unui ofiţer de poliţie, chinezul părea că admiră piatra preţioasă şi dintr-o dată a înghiţit-o.
Bărbatul a fost dus la spital, unde i s-au administrat laxative. Nu se ştie deocamdată dacă diamantul a fost recuperat.