După o săptămână de haos, şoferii de camioane din Grecia au acceptat să pună capăt grevei, care a paralizat activitatea benzinăriilor. Protestul a afectat sute de mii de turişti, iar mii de rezervări la hoteluri au fost anulate.
Sindicatele transportatorilor eleni au decis să oprească greva şi să reia dialogul cu guvernul. Şoferii au promis că vor readuce normalitatea pe şoselele ţării, după o săptămână de haos.
Şoferii au încetat lucrul ca protest faţă de un proiect de liberalizare a transporturilor rutiere, propus de FMI. În replică, guvernul socialist i-a avertizat pe grevişti că le va ridica licenţele şi-i va mobiliza în armată, pentru a-i readuce la volan. Greva le-a stricat vacanţa turiştilor care se deplasau cu maşina, nevoiţi să stea cu orele la coadă pentru benzină.
Încheierea grevei a fost primită cu uşurare chiar şi de unii dintre şoferi.
Deşi greva a încetat, străinii ar putea evita în continuare Grecia din cauza unui pericol şi mai mare: anarhiştii care ameninţă să prefacă ţara într-o "zonă de război". O grupare autointitulată Secta Revoluţionarilor susţine că va recurge la "incendii, sabotaje, atentate şi asasinate", inclusiv împotriva turiştilor. În Grecia au mai avut loc atacuri teroriste dar, până acum, turiştii au fost cruţaţi.
Antena 3