Transnistria va folosi steagul Rusiei ca simbol al republicii separatiste, a cărei independenţă nu a fost recunoscută oficial. Iniţiativa a fost aprobată deja de organismul legislativ transnistrean. Acesta a anunţat că propunerea a fost făcută de membrii fracţiunii ?Renovare?, al cărei lider, Evgheni Şevciuc, conduce şi autoproclamatul parlament transnistrean.
Potrivit propunerilor, drapelul rus se va numi "drapelul naţional al transnistriei". Şefa comitetului legislativ, Galina Antiufeeva, a declarat că acest steag va fi copia identică a drapelului rus, care va fi arborat pe sediile instituţiilor principale ale regiunii, precizează agenţia de presă Omega.
Antena3.ro