Studiul a fost realizat pe 185 de ţări, dintre care doar 33 se conformează textelor existente la nivel internaţional care au fost introduse cu scopul de a pune capăt traficului de fiinţe umane, ca de exemplu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, informează AFP.
Printre cele 17 state cu cele mai slabe evaluări se află Algeria, Republica Democratică Congo, Libia, Coreea de Nord, Arabia Saudită şi Siria.
"În ciuda adoptării tratatelor şi legilor care interzic sclavia, faptele arată că mulţi bărbaţi, femei şi copii trăiesc ca sclavi în perioada modernă, din cauza flagulului traficului de fiinţe umane", a subliniat secretarul de Stat Hillary Clinton.
"La un secol şi jumătate de la victoria libertăţii în Statele Unite, această libertate continuă să fie doar o iluzie pentru milioane de persoane", spune Clinton în prefaţa raportului.
Pe 1 iunie, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a anunţat că aproape 20,9 milioane de persoane, dintre care aproape un sfert cu vârste până în 18 ani, muncesc forţat în lume, ocupând posturi care le-au fost impuse prin constrângere sau înşelăciune.