Antena 3 CNN Externe Traian Băsescu, criticat în presa britanică: Are prejudecăţi faţă de romi

Traian Băsescu, criticat în presa britanică: Are prejudecăţi faţă de romi

1 minut de citit Publicat la 10:17 04 Noi 2010 Modificat la 10:17 04 Noi 2010
Traian Băsescu, criticat în presa britanică: Are prejudecăţi faţă de romi
Foto: Intact images
Critici la adresa preşedintelui Traian Băsescu în presa străină. Potrivit unui articol publicat de The Guardian şi semnat un un activist român pentru drepturile romilor, liderul României jigneşte des romii si are o atitudine aspră faţă de aceştia.

Preşedintele României este o persoană plină de prejudecăţi, iar acest lucru se reflectă în deciziile pe care le ia, se arată în articolul publicat de The Guardian. Atitudinea autoritară şi abordarea personală a preşedintelui pot avea un impact negativ asupra politicii.

În mintea lui Băsescu, romii sunt nomazi, lucru pe care l-a exprimat în timpul mandatului de primar al Bucureştiului. Mai mult, preşedintele a făcut remarci jignitoare la adresa romilor în repetate rânduri, scrie Nicolae Gheorghe pentru The Guardian.

În contextul migraţiei romilor în statele din Europa de Vest, şansele de aderare a României la spaţiul Schengen sunt diminuate, se mai arată în articol.

Într-o vizită oficială în Slovenia, preşedintele Traian Băsescu a declarat că mulţi dintre etnicii romi din România trăiesc din câştigurile obţinute prin furt şi că autorităţile de la Bucureşti nu le pot interzice libera circulaţie în Uniunea Europeană.

Traian Băsescu a precizat că a oferit locuri de muncă unor romi nomazi, la salubrizare, în perioada în care a fost primar al Bucureştiului, însă aceştia le-au abandonat. În cadrul aceleiaşi vizite, şeful statului a reiterat faptul că în chestiunea romilor trebuie să se implice întreaga Uniune Europeană.

 

 

×
Etichete: romi the guardian
x close