Un supravieţuitor al atentatelor deosebit de grave din 7 iulie 2005, în care au murit 56 de oameni, s-a sinucis după atacul de la Manchester. Bărbatul nu a putut face față șocului. El a spus înainte să recurgă la acest gest extrem că nu mai poate trăi într-o lume cuprinsă de teroare, scrie The Sun.
Tony Walter avea 52 de ani.
În urma atacului de la concertul Arianei Grande, de pe arena Manchester, Walter nu a mai mers la serviciu şi le-a spus colegilor că nu mai face faţă amintirilor pe care i le-a trezit atentatul comis de Salman Abedi.
Pe 24 mai, bărbatul a fost găsit mort în apartamentul său.
„Salman Abedi e vinovat pentru faptul că Tony și-a luat viața”, a declarat un prieten al său, citat de Metro. „Toți cei care l-au cunoscut cred că el e victima cu numărul 23”.