Cel puțin 23 de persoane și-au pierdut viața vineri în urma prăbușirii autocarului în care se aflau într-un râu din Anzii Cordilieri, în Peru, a anunțat poliția locală, scrie AFP.
„Pot confirma că au murit cel puțin 23 persoane, iar alte 32 au fost rănite după ce autocarul s-a prăbușit în râul Mapacho”, în provincia meridională Cusco, a declarat un responsabil din cadrul comisariatului districtului local Urcos, Linio Sanchez.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru din cauza absenței unui control al autovehiculelor și șoferilor, precum și a drumurilor periculoase din această țară muntoasă.
Potrivit celor mai recente date, în primul semestru din 2014 cel puțin 1.400 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din această țară cu 30 de milioane de locuitori. În 2013, au fost 3.590 de morți și 4.138 în 2012.
Peru bus crash kills 23 and injures dozens more https://t.co/a7fkiawmLs #TenNews 5pm pic.twitter.com/VPjI8BzVZZ
— TEN Eyewitness News (@channeltennews) 9 April 2016