Femeia, considerată cea mai vârstnică persoană judecată vreodată în Germania pentru trafic de droguri, a compărut, ieri, pentru prima dată, în faţa tribunalului din Wuppertal. Autorităţile au identificat-o doar ca Hannelore M, dar presa i-a găsit un nume mai potrivit: "Bunicuţa drogurilor".
Anchetatorii au fost stupefiaţi când au descoperit ce ajunsese să facă această bătrânică timidă pentru a-şi ajuta fiul şi nepotul, dependenţi de droguri. La început, ea doar transporta heroina din Olanda în Germania, iar din 2009 a depozitat drogul în propriul său apartament.
Femeia ascundea heroina şi cocaina în pachete de cafea pe care le trecea din Olanda în Germania, fără ca poliţiştii să bănuiască nimic. Ea a început prin a-şi aproviziona fiul, dar apoi a început să vândă droguri şi altora ca să facă rost de bani, tot pentru heroină.
Pedeapsa maximă pentru acest delict este de cinci până la 15 ani de închisoare. Procesul va stabili dacă acuzaţiile pot fi dovedite şi, în acest caz, care va fi sentinţa.
Potrivit avocaţilor, Hannelore a acceptat majoritatea acuzaţiilor. Anul trecut, tot în Germania, o femeie de 81 de ani a fost găsită vinovată de trafic cu heroină, tot în folosul fiului său, aflat pe atunci la închisoare.
Antena 3