Un român şi un portughez, ambii traficanţi de droguri, au fost arestaţi de autorităţi pe aeroportul din Zurich, Elveţia, relatează
Mediafax. Cei doi transportau cocaină şi veneau din Brazilia.
Românul, în vârstă de 37 de ani, s-a dat drept misionar baptist în faţa vameşilor. Acesta avea în stomac o jumătate de kg de capsule pline cu cocaină. Portughezul are 30 de ani şi avea drogurile ascunse în dublura genţii sale.
Traficantul român s-a dat de gol în faţa autorităţilor atunci cand acestea i-au cerut să le arate Biblia, pe care acesta nu o avea asupra sa. Ulterior a fost supus unei radiografii, în urma căreia i-a fost descoperită cantitatea de droguri din stomac.