Antena 3 CNN Externe Toronto. Un mort şi şapte răniţi, după ce un bărbat a deschis focul într-un centru comercial

Toronto. Un mort şi şapte răniţi, după ce un bărbat a deschis focul într-un centru comercial

<1 minut de citit Publicat la 10:27 03 Iun 2012 Modificat la 10:27 03 Iun 2012
Toronto. Un mort şi şapte răniţi, după ce un bărbat a deschis focul într-un centru comercial
Foto: Mediafax/AFP
Un bărbat a deschis focul sâmbătă seara într-un centru comercial din Toronto, omorând un tânăr de 25 de ani şi rănind alte şapte persoane, a anunţat comandantul poliţiei din oraşul canadian, Bill Blair, citat de AFP.
   
"Natura rănilor" bărbatului decedat pare să indice că el a fost ţinta unui atac premeditat, dar ceilalţi erau "trecători nevinovaţi", a declarat Blair în direct la televiziune, de la scena crimei.
   
Poliţia are deja câteva descrieri ale atacatorului, care a fost văzut în timp ce fugea, dar încearcă să le confirme înainte de a le da publicităţii, a adăugat acesta.
   
Atacul s-a produs în cursul serii în zona de restaurante a centrului comercial Eaton, unde se aflau sute de persoane.
   
Dintre cei şapte răniţi, şase au fost transportaţi la spitale din apropiere, unii având răni grave. Un băiat de 13 ani figurează printre ei. O femeie însărcinată, care nu a fost atinsă de gloanţe, a fost împinsă şi trântită de mulţimea cuprinsă de panică.
   
Comandantul poliţiei a calificat incidentul drept "revoltător" şi a lansat un apel către martori să ofere informaţii despre suspect.

×
x close