Cel puţin 116 persoane au murit şi peste 1.100 au fost rănite în cea mai puternică tornadă înregistrată în Statele Unite în ultimii 60 de ani. Cartiere întregi ale unui oraş cu 50.000 de locuitori au fost făcute una cu pământul. Autorităţile se tem că numărul victimelor ar putea fi şi mai mare.
O tornadă extrem de violentă s-a abătut asupra oraşului Joplin, din statul Missouri. Rafalele de vânt au atins 320 de kilometri pe oră. Cei care au reuşit să filmeze fenomenul au rămas şocaţi de forţa devastatoare a naturii.
După trecerea tornadei, oraşul seamănă cu un teatru de război. Pe o suprafaţă de peste şase kilometri pătraţi, totul a fost prefăcut în ruine. Localnicii care au reuşit să scape cu viaţă sunt în stare de şoc.
Echipele de salvare caută cu înverşunare printre dărâmături, mai ales că în unele locuri s-au auzit strigăte de ajutor.
Guvernatorul statului Missouri a decretat starea de urgenţă iar preşedintele Obama a prezentat condoleanţe şi a promis ajutor federal pentru sinistraţi.
Îngroziţi, mulţi localnici vor să plece din oraş. Mai ales că furtunile continuă, în Missouri şi în statele vecine. Luna trecută, un alt val de tornade care a lovit sud estul Statelor Unite a făcut peste 350 de victime.