Un val de tornade deosebit de puternice a devastat centrul Statelor Unite ale Americii. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, peste 130 sunt rănite iar pagubele materiale sunt uriaşe. În ultimele săptămâni, tornadele au fost mult mai numeroase decât în mod normal, iar meteorologii avertizează ca evoluţia acestor fenomene extreme nu poate fi anticipată.
Cel puţin 55 de tornade au fost înregistrate, într-o singură zi, în opt state federale americane. Unele localităţi au fost lovite, succesiv, de două tornade. Cel mai mult a avut de suferit statul Ohio care a căpătat, pe alocuri, aspectul unui teatru de război.
''Devastare. Al treilea război mondial. E greu'', sunt cuvintele unui american care descriu cel mai bine dezastrul lăsat în urmă de tornadele care au măturat Statele Unite ale Americii.