La
Torino s-a deschis sâmbătă cea de-a treia bursă a locurilor
de muncă pentru românii din străinătate. Evenimentul este
organizat de Ministerul Muncii, cu sprijinul Consulatului General de
la Torino. Odată cu lansarea bursei, ministerul mai lansează şi o
campanie de informare, privind drepturile şi obligaţiile românilor
care lucrează în Italia.
Programul campaniei de
informare cuprinde prezentări referitoare la drepturile şi
obligaţiile muncitorilor români din Italia, dar şi riscurile
muncii fără forme legale. De asemenea, românii din Italia pot
afla din această campanie şi informaţii despre programele de
finanţare europene disponibile în România. În
paralel, se va desfăşura şi o bursă generală a locurilor de
muncă, în cadrul căreia vor fi prezentate locurile de muncă
vacante din România şi tendinţele de evoluţie ale pieţei
muncii.
O bursă similară a mai fost organizată, şi la
sfârşitul lunii februarie, la Roma. Atunci, s-au prezentat
peste 700 de români. Majoritatea proveneau din judeţele din
zona Moldovei, Bucureşti şi din sudul ţării. Jumătate dintre
lucrătorii români care au luat parte la Bursa din iarnă au
completat o serie de chestionare în care au solicitat, pentru
întorcerea în ţară, salarii cuprinse între 450 şi
1.000 de euro.
Ministerul Muncii a organizat o Bursă a
locurilor de muncă şi în Spania, în luna aprilie. O
nouă bursă a locurilor de muncă şi o campanie de informare pentru
români vor fi organizate pe 28 iunie în localitatea
spaniolă Alcala de Henares.
Antena 3