Mai multe țări au încercat o serie de măsuri pentru a-și convinge oamenii să se inoculeze, de la stimulente în bani la ordine directe până la interzicerea accesului în localuri, conform Rueters.
Nu este și cazul spitalului Isabel Zendal din Madrid, unde angajații spune că tinerii vin fără stimulente, dornici să-și revină la viața normală.
„Ceea ce vedem aici este o <petrecere> în fiecare zi”, a declarat Fernando Prado, asistent șef: „Știu că cu cât sunt mai repede imunizați, cu atât mai repede vor lăsa pandemia în urmă”.
Doar 5% din populația din Spania nu este dispusă să se vaccineze, mult sub statistica din Franța -13% sau Statele Unite -19% , potrivit unui sondaj făcut de Morning Consult.
Dorința de vaccinare se explică prin coșmarul primului val de pandemie din Spania, în martie 2020, când au fost înregistrate peste 800 de decese în fiecare zi.
Apoi, Spania a crescut constant în clasamentul mondial, în special în ceea ce privește rata de vaccinare, deși au existat probleme inițiale de aprovizionare.
În ceea ce privește procentul populației cărora li s-a administrat cel puțin o doză, Spania se află pe locul 11 la nivel mondial și pe locul 4 în Uniunea Europeană.
„În strategia sa împotriva pandemiei, Spania și-a pus cea mai mare parte din credință în vaccinare ... și oamenii au crezut în ea", a declarat Quique Bassat, cercetător la Institutul Global de Sănătate din Barcelona.
Toți cei cu vârsta peste 80 de ani sunt deja complet vaccinați, la fel și 84,4% din cei cu vârsta de 60 de ani. Tinerii de până la 16 ani au început rezervările din 12 iulie, în regiunea Madrid.