Îşi apără ţara cu preţul vieţii lor. Renunţă la familie, copii, iubite, prieteni pentru că ţara are nevoie de ei. Din nefericire prea mulţi soldaţi nu mai ajung să se întoarcă acasă.
Trupurile lor fără viaţă se afundă în mocirla câmpului de luptă şi devin cifre macabre într-un total al victimelor colaterale ale confruntărilor. Simţindu-şi parcă sfârşitul, soldaţii şi-au aşternut în câteva rânduri gândurile şi sentimentele profunde faţă de cei dragi, ca într-un testament al iubirii.
"Draga mea mamă, Mă aflu pe patul de spital, într-un loc unde moarte ne pândeşte pe fiecare. Ştiu că am promis că voi fi mereu alături de tine, însă acum sunt mai aproape de moarte ca niciodată. Un singur lucru mă macină, acum: că dispariţia mea îţi va provoca o durere imensă. Mă rog acum, pe patul de moarte ca gândurile mele bune să vegheze mereu asupra ta şi să ştii mereu că te-am iubit enorm",
Eric Lubbock, vârsta 24. A murit la Ypres în 1917.
"Dragii mei părinţi, Vă scriu în ajunul primei mele intervenţii militare de proporţii. Mâine batalionul meu va lupta în cel mai mare atac pe care armata britanică l-a făcut până în prezent. Dacă va fi sortit să mor pe câmpul de luptă, vreau să ştiţi că nu am alte regrete în afară de faptul că nu v-am mai îmbrăţişat pentru ultima dată. Este o onoare pentru mine să lupt pentru ţara mea. Mă rog să am curaj şi să fiu un exemplu pentru plutonul meu",
Locotenentul Eric Heaton, 20 de ani. A murit la Somme, 1916"Dacă citiţi aceste rânduri, trebuie să ştiţi că nu mai sunt în viaţă. Oricât de grea este această veste, este mai bine să ştiţi că nu mai trăiesc, decât tortura unor luni întregi de incertitudine. Vreau să ştiţi un singur lucru: aţi fost un real sprijin pentru mine pe parcursul acestui război îngrozitor. Chiar dacă atunci când eram împreună îmi era greu să îmi exprim sentimentele faţă de voi, războiul m-a dezbrăcat de barierele care îmi opreau sentimentele. Vă iubesc, dragii mei părinţi",
Pilotul Michael Andrew Scott, 24 de ani. A murit deasupra Canalului Englez, în 1941.
"Îmi pare rău că ai fost nevoită să treci prin acest chin, iubita mea. Am ajuns şi aici. Îşi voi spune câteva ultime cuvinte. Te iubesc mult şi vreau ca tu să îţi refaci viaţa, după ce eu nu voi mai fi. Să te căsătoreşti, să faci copii, să fii fericită. Eu mereu voi veghea asupra ta! Să nu uiţi să joci la loto numerele mele norocoase. Le-am zis părinţilor mei să îţi dea nişte bani din contul meu, pentru ca să te descurci mai uşor! Te iubesc şi te voi iubi mereu",
'Tony' Downes, în vârstă de 20 de ani. A murit în Afghanistan, 2007.