Vesticii par moderaţi în comparaţie cu unii dintre xenofobii şi populiştii est-europeni care au câştigat euroalegerile. De asemenea, translatorii din Parlamentul European vor avea dificultăţi în a traduce declaraţiile lui Gigi Becali. Acestea sunt doar câteva dintre ideile apărute într-un articol al publicaţiei
The Economist.
Partidele tradiţionale din Europa de Est au reuşit să facă o figură bună la alegerile europene de săptămâna trecută. Dar aceste formaţiuni nu au fost singurele care au înregistrat un scor bun, ci şi xenofobii şi populiştii care îi fac pe vestici să pară moderaţi, relatează The Economist.
Translatorii din Parlamentul European vor avea ceva probleme atunci când vor încerca să traducă declaraţiile lui Gigi Becali, încercând să explice ce spune el despre homosexuali, evrei, romi şi femei.
Tptuşi, publicaţia britanică mai spune că traducătorii nu vor avea probleme o perioadă, deoarece Becali nu are voie să părăsească România. O decizie judecătorească îi interzice acest lucru, Becali fiind implicat într-un caz penal de răpire.
Şi în state europene mai vechi, ca Olanda, au mai fost aleşi xenofobi şi populişti, însă omologii acestora din ţările est-europene îi fac pe vestici să pară moderaţi, comentează The Economist.
Corneliu Vadim Tudor este colegul de partid al lui Becali şi a fost ales de asemenea europarlamentar pe listele Partidului România Mare. CV Tudor este descris de publicaţia britanică drept un naţionalist care a fost poetul "de curte" al fostului dictator comunist, Nicolae Ceauşescu.
Antena3.ro