Fostul preşedinte Bill Clinton ar putea deveni senator în locul soţiei sale, Hillary, dacă aceasta va fi aleasă la Casa Albă. Potrivit legii, în acest caz, înlocuitorul lui Hillary în Senat va fi desemnat de guvernatorul statului New York, care este democrat. El l-ar putea numi chiar pe Bill Clinton care, în opinia unor analişti, ?ar fi un excelent senator? şi ar putea chiar ajunge liderul majorităţii.
Comentatorii adaugă că în acest fel s-ar rezolva o problemă destul de delicată pentru eventuala doamnă preşedinte Hillary - ce rol să-i acorde lui Bill, care ar deveni... ?primul soţ? al Americii.
Antena 3