Antena 3 CNN Externe Thailanda va avea cel mai tânăr prim-ministru din istoria sa. Moștenitoarea clanului Shinawatra devine a doua femeie care ocupă postul

Thailanda va avea cel mai tânăr prim-ministru din istoria sa. Moștenitoarea clanului Shinawatra devine a doua femeie care ocupă postul

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 08:47 16 Aug 2024 Modificat la 09:03 16 Aug 2024
Paetongtarn Shinawatra
Paetongtarn Shinawatra este cea mai tânără ocupantă a fotoliului de prim-ministru al guvernului Thailandei. Foto: Getty Images

Parlamentul Thailandei a confirmat numirea în funcția de prim-ministru al guvernului a lui Paetongtarn Shinawatra, fiic miliardarului și magnatului Thaksin, la rândul său fost prim-ministru al țării, relatează BBC. La vârsta de 37 de ani, Shinawatra va fi cel mai tânăr prim-ministru din istorie și a doua femeie care ocupă postul după mătușa ei, Yingluck.

Numirea în funcție a lui Paetongtarn vine la două zile după ce prim-ministrul precedent a fost dat jos din funcție printr-o decizie a curții constituționale thailandeze. Ambii sunt din partidul Pheu Thai, ieșit pe locul doi la alegerile din 2023, parte acum a unei coaliții majoritare.

Paetongtarn este a patra membră a clanului Shinawatra care ajunge în funcția de conducere a guvernului în Thailanda în ultimele două decenii – ceilalți trei, inclsuiv tatăl ei, Thaksin și mătușa Yingluck, au fost dați jos de la putere de lovituri de stat militare sau de decizii ale curții constituționale.

Puterea oficialilor guvernamentali aleși în Thailanda este sever constrânsă de celelalte elemente ale arhitecturii constituționale, iar acest lucru e din nou dovedit de circumstanțele venirii pe post a noii prim-ministre.

×
x close