Cele
două cutii negre ale avionului care s-a prăbuşit duminică pe
aeroportul din Phuket, Thailanda, au fost recuperate. Pentru analiză,
cutiile vor fi trimise în Statele Unite. 88 de persoane şi-au
pierdut viaţa în accident, dintre care 55 de cetăţeni
străini. 41 de persoane au reuşit să se salveze. Ambasada României
la Bangkok a confirmat, luni dimineaţă, că niciun cetăţean de
naţionalitate română nu s-a aflat la bordul aeronavei.
Au
existat suspiciuni, referitoare la două femei de pe lista de
pasageri, cu nume care păreau româneşti. S-a stabilit că era
vorba despre o israeliancă şi o franţuzoaică.
Aparatul
de tip McDonnell Douglas 80 aparţinea unei companii thailandeze
low-cost, One-Two-Go, şi venea din capitala Bangkok. Avea la bord
123 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Deasupra insulei
turistice Phuket, aparatul a fost prins de rafale puternice de vânt
şi ploaie, iar pilotul a cerut turnului de control permisiunea să
aterizeze.
În
timpul operaţiunii, avionul a ieşit de pe pistă şi s-a prăbuşit
într-o pădure din apropierea aeroportului din Phuket. S-a rupt
în două, iar unul dintre motoare a fost cuprins de flăcări.
Oamenii au rămas blocaţi în aparatul în flăcări.
Colegii de zbor au fost nevoiţi să sară peste ei, pentru a se
salva din aeronava care risca să explodeze. Martorii au relatat
scene de groază.
Zeci
de ambulanţe şi maşini de pompieri au fost trimise la locul
tragediei. Pe lista decedaţilor se află cetăţeni francezi,
britanici, israelieni, thailandezi. Cei doi piloţi ai aparatului au
supravieţuit.
Antena
3