Antena 3 CNN Externe Terorist libian, primit ca un erou la revenirea în patrie (VIDEO)

Terorist libian, primit ca un erou la revenirea în patrie (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 12:29 21 Aug 2009 Modificat la 12:29 21 Aug 2009
Terorist libian, primit ca un erou la revenirea în patrie (VIDEO)


Libianul condamnat pentru atentatul terorist de la Lockerbie a fost primit ca un erou, la revenirea în patrie. El a fost eliberat de guvernul scoţian deoarece suferă de cancer în fază terminală. Decizia a fost condamnată de rudele victimelor, ca şi de preşedintele Barack Obama. 270 de oameni au murit, în 1988, în urma atentatului de la Lockerbie.

Sute de oameni l-au întâmpinat, pe aeroport, pe Abdel Baset al-Megrahi, fostul agent secret condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatul de la Lockerbie. Megrahi a coborât din avion împreună cu Seif al-Islam Khadafi, unul dintre fiii liderului libian.

În vârstă de 57 de ani, Megrahi era condamnat la închisoare pe viaţă pentru implicare în atentatul asupra avionului Boeing 747 prăbuşit, în 1988, în localitatea scoţiană Lockerbie.

O bombă ascunsă într-un bagaj a distrus avionul în zbor iar 270 de oameni, majoritatea americani, au fost ucişi. După negocieri complicate, Libia a acceptat să-l predea pe Megrahi care a fost judecat şi condamnat în 2001.

Apelul i-a fost respins, dar guvernul scoţian a decis acum eliberarea sa deoarece, din cauza cancerului, medicii nu-i dau mai mult de trei luni de trăit. Familiile victimelor sunt indignate.

Preşedintele Obama nu şi-a ascuns nici el nemulţumirea şi a avertizat că primirea care avea să i se facă lui Megrahi urma să influenţeze viitoarele relaţii dintre Statele Unite şi Libia.

În Libia, avertismentul lui Obama a fost însă sfidat, iar Liga Arabă a salutat eliberarea lui Megrahi. Acesta continuă să se declare nevinovat, chiar dacă, în schimbul eliberării, a renunţat la un nou recurs. Iar experţii reamintesc că Libia deţine cele mai mari rezerve de petrol din Africa.



Antena 3


×
Etichete: erou terorist
x close