Algerianul în vârstă de 38 de ani este acuzat că a finanţat şi organizat atentatul terorist din 1995 de la Paris. Acesta făcea parte din fosta grupare teroristă, GIA, în prezent desfiinţată. La acea dată, Grupul Islamic Armat a revendicat atentatul care practic a instituit alerta teroristă în Franţa. În sfârşit, după 12 ani de la groaznicul atentat, Ramda a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare pe viaţă.
La auzul sentinţei, vinovatul a rămas nemişcat, după care i-a zâmbit fratelui său, prezent în sală. Rudele victimelor au primit sentinţa cu bucurie. „Pentru noi este o uşurare şi o victorie împotriva terorismului. Am urmărit acest proces încă de la început şi am înţeles trecutul lui Rachid Ramda. Şi-a petrecut mult timp în cadrul grupărilor teroriste care ucideau femei şi copii” spunea tatăl uneia dintre victime.
Rachid Ramda se consideră în continuare nevinovat. Imediat după proces, avocatul său a declarat că va face recurs.
Antena 3