Antena 3 CNN Externe Tentativă de răpire a trei copii într-o staţiune din Cipru. Răpitorii NU sunt români, aşa cum anunţase presa britanică

Tentativă de răpire a trei copii într-o staţiune din Cipru. Răpitorii NU sunt români, aşa cum anunţase presa britanică

1 minut de citit Publicat la 14:10 18 Iun 2015 Modificat la 14:10 18 Iun 2015
cop-car-sm_16.jpg
Foto: eastcountymagazine.org
UPDATE 14.10 - Poliţia din Cipru dezminte informaţiile apărute în presă privind arestarea a trei români, acuzaţi că au încercat să răpească mai mulţi copii. Ar fi vorba, de fapt, despre un cetăţean bulgar în vârstă de 19 ani, acuzat că urmărea şi filma copiii unor turişti din Marea Britanie.

Părinţii lor au alertat autorităţile, care l-au reţinut pe tânăr, i-au cercetat telefonul şi i-au percheziţionat locuinţa.

Bulgarul a fost eliberat ulterior. Potrivit informaţiilor apărute initial în presă, doi români au încercat să răpească 3 copii ai unor turişti britanici cazaţi la un hotel dintr-o staţiune din Cipru. Suspecţii ar fi fost surprinşi de un turist chiar când vroiau să-i urce pe copii într-o maşină.


Ştire iniţială 10.30
Peste 120 de turişti au fost mutaţi dintr-un hotel din Cipru după ce trei copii au fost în pericol de a fi răpiţi de un cuplu despre care se crede că provine din România, scrie mirrror.co.uk.

Compania britanică Thomas Cook, un vechi şi renumit operator de turism, a anunţat că a relocat mai multe familii care fuseseră cazate în complexul turistic Anastasia Beach, de lângă Protaras, în Cipru.

Potrivit operatorului turistic, turiştii proveneau din Marea Britanie şi Irlanda.

Un turist a surprins momentul în care trei copii, toţi sub zece ani, au fost abordaţi de un bărbat şi de o femeie, probabil români, notează publicaţia, cerându-le să intre într-o maşină.

Un turist a povestit pentru mirror.co.uk că, în momentul în care a sosit poliţia, cuplul care a încercat să răpească cei trei copii a fost condus într-o încăpere din hotel. În acest timp, afară, peste 60 de oameni s-au adunat să ceară explicaţii. "A fost haos", a afirmat turistul.

Românii au fost reţinuţi de poliţie. Un angajat al hotelului a declarat că unul dintre români chiar a lucrat în complex. Mometan nu se ştie motivul pentru care suspecţii au vrut să-i răpească pe copii, iar poliţiştii vor să afle dacă aceştia făceau parte dintr-o reţea de trafic de carne vie.

Turiştii cazaţi în complexul Anastasia Beach au fost mutaţi într-un hotel din staţiunea Paphos.



×
Etichete: Cipru turisti
x close