Antena 3 CNN Externe Tensiuni puternice între Statele Unite și Mexic. Președintele mexican a anunțat că nu va participa la întâlnirea programată cu Donald Trump

Tensiuni puternice între Statele Unite și Mexic. Președintele mexican a anunțat că nu va participa la întâlnirea programată cu Donald Trump

<1 minut de citit Publicat la 19:23 26 Ian 2017 Modificat la 19:23 26 Ian 2017
o_1b7dsqhhu4qsnoclorr6skov8.png
Foto: Facebook / Enrique Peña Nieto

Donald Trump a ajuns președinte de câteva zile și deja spiritele se încing. Trump a semnat oficial ordinul pentru a demara construcția zidului de la granița cu Mexic, lucru contestat de omologul mexican, care a adăugat că poporul mexican nu va plăti pentru el, așa cum susține Trump.

În plus, Enrique Pena Nieto a anunțat, joi, că nu va participa la întâlnirea programată pentru săptămâna viitoare cu președintele Donald Trump.

Toată tensiunea a început în timpul campaniei prezidențiale, când Donald Trump arunca acuzații grave la adresa poporului mexican și promitea că va ridica un zid la graniță.

Încă de pe atunci, președintele mexican a reacționat și a explicat că “Mexic nu crede în ziduri”.

Tensiunile au degenerat după ce Trump a semnat ordinul oficial pentru construcția zidului, moment la care încă nu era foarte clar dacă întâlnirea dintre cei doi președinți va mai avea loc.  

A urmat un schimb de replici pe rețele de socializare, iar joi, președintele Pena Nieto a anunțat că nu are de gând să participe la întâlnirea programată pentru marți, la Washington.

×
x close