"Programul nuclear al Republicii Populare Democratice Coreea este un subiect de gravă îngrijorare, iar declaraţiile (acesteia) cu privire la activităţi de îmbogăţire a uraniului şi construcţia unui reactor pe bază de apă uşoară continuă să fie profund îngrijorătoare (...)", anunţă AIEA.
În document se arată că „progrese semnificative au fost înregistrate la construirea acestui reactor în ultimele luni.
La începutul acestui an, în luna februarie, oficialii SUA au anunţat încheierea unui moratoriu cu Phenianul privind activităţile nucleare şi balistice ale acestuia. Americanii s-au angajat să livreze ajutoare alimentare către nord-coreeni.În acest cadru, Coreea de Nord a acceptat principiul găzduirii pe teritoriul său a unor inspectori AIEA, pentru prima dată după 2009.
Negocierile deschise între Coreea de Nord şi Agenţia ONU blocate însă, după lansarea în aprilie de către regimul de la Phenian a unei rachete balistice, care a explodat în zbor.
În acest context, Casa Albă a avertizat Iranul că perioada diplomaţiei nu va dura la nesfârşit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Barack Obama, Jay Carney, preşedintele american este hotărât să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba nucleară.
"Fereastra (de timp) pentru soluţionarea (acestui dosar) rămâne deschisă (...), dar nu va rămâne deschisă pe termen nelimitat", a declarat Carney în cadrul unei conferinţe de presă.