Tribunalul Constituțional al Spaniei a decis joi suspendarea ședinței prevăzute pentru luni a parlamentului Cataloniei, în care era așteptată declararea unilaterală a independenței acestei provincii, transmit Reuters, DPA și AFP, citând cotidianul spaniol El Pais.
Decizia Tribunalului Constituțional a fost luată în urma contestației depuse de Partidul Socialist din Catalonia (PSC), care se opune secesiunii.
Executivul catalan, condus de Carles Puigdemont, anunțase că urmează să solicite luni parlamentului regional declararea independenței provinciei, în urma rezultatelor preliminare ale referendumului de duminică, potrivit cărora 90% dintre votanți au susținut secesiunea de restul Spaniei.
Prezența la vot a fost însă de numai 43%, în condițiile în care majoritatea catalanilor care doresc rămânerea în interiorul regatului spaniol au boicotat scrutinul.