Ministerul de Externe rus a anunţat miercuri că se vor lua măsuri pentru restrângerea libertăţii de mişcare a diplomaţilor americani acreditaţi în Rusia, dacă la Washington va fi aprobată o prevedere legală ce priveşte instituirea unor astfel de restricţii pentru diplomaţii ruşi aflaţi la post în SUA, transmite agenţia Reuters.
Potrivit unui proiect de act normativ avizat favorabil de comisiile de informaţii din Congresul american, precum şi de Camera Reprezentanţilor, diplomaţii ruşi nu vor avea dreptul să călătorească pe o rază mai mare de 40 de kilometri de localitatea unde sunt acreditaţi la post în SUA.
Dacă un diplomat rus va dori să efectueze o deplasare ce depăşeşte această distanţă, el va trebui să ceară în avans o aprobare din partea autorităţilor americane, iar această aprobare nu va fi acordată dacă FBI nu confirmă în scris Congresului că respectivul diplomat a respectat această restricţie în ultimul trimestru.
Acelaşi act normativ, care mai trebuie aprobat doar de Senat, prevede şi crearea unui comitet special de combatere a activităţilor clandestine ale Rusiei de manipulare a opiniei publice.
Aceste propuneri survin în contextul acuzaţiilor privind piratarea informatică a unor instituţii americane, mai ales a Partidului Democrat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, acuzaţii puse de actuala administraţie de la Washington pe seama Rusiei, însă respinse de Moscova.
În replică, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că dacă libertatea de mişcare a diplomaţilor ruşi aflaţi la post în SUA va fi restricţionată, atunci Moscova urmează să adopte măsuri similare. 'Ei (americanii) trebuie să aibă în vedere că diplomaţia se bazează pe principiul reciprocităţii. Altfel spus, diplomaţii americani din Rusia vor fi trataţi la fel', a precizat ea.
În plus, Maria Zaharova a calificat respectivele măsuri drept o 'vânătoare de vrăjitoare' desfăşurată împotriva Rusiei de administraţia încă în funcţiune condusă de preşedintele Barack Obama. 'Vedem încă un exemplu de manifestare clinică anti-rusească (...) Este copia fidelă a schemei folosite în timpul Războiului Rece', a mai spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.