Antena 3 CNN Externe Tensiune maximă la granița României, înaintea anticipatului anunț prin care Transnistria va cere alipirea la Rusia

Tensiune maximă la granița României, înaintea anticipatului anunț prin care Transnistria va cere alipirea la Rusia

Cătălina Mănoiu
2 minute de citit Publicat la 16:15 24 Feb 2024 Modificat la 16:15 24 Feb 2024

Presa națională și cea din Republica Moldova au relatat că politicienii pro-ruși din așa-numita republică transnistreană ar urma să ceară, pe 28 februarie, alipirea regiunii la Rusia.

Oficialii din Republica Moldova susțin că nu își fac probleme, cel puțin deocamdată, dar îi avertizează pe separatiști asupra consecințelor unei astfel de inițiative.

O eventuală intervenție militară rusă în sprijinul separatiștilor este complicată de geografie și de situația de pe front, întrucât, pentru a ajunge la Tiraspol, trupele Moscovei ar trebui să traverseze o zonă importantă din sudul Ucrainei, pe care nu o controlează.

Corespondentul Antena 3 CNN a relatat din apropierea unui punct de trecere între teritoriul administrat de autoritățile de la Chișinău și Transnistria.

"Doar câteva sute de metri sunt între Transnistria și locul în care mă aflu. În spatele meu este un punct de control și trecere.

El este folosit de cetățenii care vor să meargă în Transnistria. Bender este primul oraș pe care în care ajung, dacă oamenii pot face acest tranzit.

În schimb, politicienii de la Chișinău spun că sunt consemnați pe o listă neagră. Dacă vor să meargă în Transnistria și ajung la acest punct de control, fie sunt întorși din drum, riscă să fie arestați mai târziu, în cazul în care li se permite să-și continue drumul.

Așa-zișii deputați de toate nivelurile din Tiraspol se reunesc săptămâna viitoare și, conform informațiilor care au apărut deja în spațiul public, ar urma să ceară Moscovei aderarea Transnistriei la Federația Rusă.

Guvernul de la Chișinău spune că monitorizează îndeaproape această situație și și-a exprimat încrederea că Tiraspolul nu va face pași necugetați în acest sens, pentru că știe care sunt consecințele.

Nimeni nu mai știe ce se întâmplă cu cele 20.000 de tone de arme și muniții depozitate la Cobasna

Analiștii militari iau în calcul că, în afara destabilizării Republicii Moldova și României, Rusia mai găsește un motiv pentru a încuraja o manifestare secesionistă a Tiraspolului: este vorba despre depozitul de arme de la Cobasna, unde au fost stocate 20.000 de tone de muniții de diverse tipuri, obuze de artilerie și arme semi-automate.

Problema e că nu prea mai știe nimeni în ce stare se află acest depozit și armele de acolo, pentru că, de 10 ani, Tiraspolul nu a mai permis acele misiuni de evaluare cu specialiști europeni.

Dacă pe 28 februarie Tiraspolul va face apelul pro-aderare la Rusia, după doar o zi, pe 29 februarie, Vladimir Putin are programat un discurs în fața Camerelor reunite ale Parlamentului de la Moscova", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Mănoiu.

×
x close