Antena 3 CNN Externe Temperaturi de până la 37 de grade în București. Când va fi cel mai cald

Temperaturi de până la 37 de grade în București. Când va fi cel mai cald

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:18 07 Iul 2024 Modificat la 10:18 07 Iul 2024
ID227643_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
ANM a emis o alertă de caniculă pentru București. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Un nou val de căldură cuprinde România. ANM a emis, duminică, două alerte cod galben de caniculă. O prognoză specială a fost emisă pentru București.

Astfel, de duminică și până marți, vremea va fi caniculară în București, iar disconfortul termic în creștere, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică, temperatura maximă va fi de 34-36 de grade, iar luni, de 35-37 de grade. Minima termică va fi de 17-20 de grade.

Meteorologii precizează că până la sfârșitul săptămânii valul de căldură se va menține și, treptat, va continua să se extindă și să se intensifice ușor în toată țara.

×
x close