Antena 3 CNN Externe Telegondolă prăbuşită într-o stațiune de schi din Austria. Patru turişti au fost grav răniţi

Telegondolă prăbuşită într-o stațiune de schi din Austria. Patru turişti au fost grav răniţi

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:31 09 Ian 2024 Modificat la 20:31 09 Ian 2024
telegondola
Telegondolă prăbuşită într-o stațiune de schi din Austria. Mai multe persoane au fost grav rănite Sursa foto: GettyImages

Incidentul a avut loc, astăzi dimineaţă, în stațiunea de schi Hochoetz din Tirol, din vestul Austriei. Din primele informații, telegondola s-a prăbușit de la aproximativ şapte metri după ce un copac ar fi căzut pe instalația de cablu.

În urma impactului patru cetăţeni danezi au fost grav răniţi.

Alte zeci de telegondole atașate de cablu în momentul accidentului au fost destabilizate dar nu s-au înregistrat avarii sau victime.

"Telegondola s-a prăbușit într-o zonă foarte pietroasă, deși lanțul de salvare a funcționat foarte bine. Salvatorii au ajuns imediat la fața locului, dar zona era greu accesibilă, iar elicopterele nu au putut ajunge acolo foarte ușor”, a declarat un reprezentant al companiei de telecabine, potrivit BBC.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-ar fi putut prăbuși copacul pe instalația de cablu al telegondolei, dar nu sunt excluse şi anumite erori umane. 





 

×
x close