Convorbirea, care a durat o oră, este primul dialog între cei doi, de la mijlocul lunii septembrie.
"A fost subliniat faptul că forțele armate ruse au evitat multă vreme loviturile cu rachete de înaltă precizie asupra anumitor ținte în Ucraina. Însă astfel de măsuri au devenit necesare și inevitabile în fața atacurilor provocatoare ale Kievului", se spune în comunicatul președinției ruse.
Potrivit lui Putin, Kievul este responsabil pentru exploziile care au avariat podul ce leagă Crimeea de Rusia continentală precum și pentru alte atacuri asupra unor elemente ruse de infrastructură, astfel că Moscova are dreptul să bombardeze instalațiile energetice ale Ucrainei.
Vladimir Putin a acuzat, de asemenea, sprijinul financiar și militar acordat de Occident Ucrainei.
Putin: "Poziția Occidentului este distructivă"
Potrivit președintelui rus, poziția Occidentului este "distructivă", pentru că, întărit de sprijinul politic, financiar și militar al statelor vestice, "Kievul respinge ideea oricărei negocieri" și "îi incită pe radicalii naționaliști ucraineni să comită crime sângeroase".
Vladimir Putin l-a îndemnat pe Scholz "să-și regândească abordarea" cu privire la conflictul din Ucraina
La rândul său, guvernul german a precizat că Olaf Scholz i-a cerut vineri lui Vladimir Putin retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se putea ajunge la o "soluție diplomatică".
Scholz "a insistat pe lângă președintele rus pentru ca o soluție diplomatică să fie găsită cât de repede posibil, ceea ce ar implica retragerea trupelor ruse", a informat Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al guvernului federal german.
De asemenea, cancelarul federal german a condamnat în timpul convorbirii sale cu Putin "atacurile aeriene ruse împotriva infrastructurilor civile în Ucraina şi a subliniat hotărârea Germaniei de a ajuta Ucraina să-şi asigure capacitatea de apărare împotriva agresiunii ruse", arată sursa citată.
Scholz i-a cerut lui Putin să-și retragă trupele după ce Joe Biden a pus aceeași condiție pentru un dialog cu liderul rus
Cei doi lideri, care au convenit să "rămână în contact", au evocat între altele "situația alimentară mondială, extrem de tensionată", ca urmare agresiunii militare a Rusiei.
Ei "au subliniat rolul important al acordului asupra exporturilor de cereale, prelungit recent sub egida Națiunilor Unite", menționează guvernul german.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, Kremlinul a respins condițiile evocate cu o zi înainte de președintele american Joe Biden, care s-a declarat "gata să discute" cu Vladimir Putin dacă acesta "caută un mijloc de a pune capăt războiului" în Ucraina.
Biden a evocat drept primă condiție o retragere a trupelor ruse.
"Biden a spus că negocierile vor fi posibile, de facto, numai după ce Putin va părăsi Ucraina, ceea ce Moscova evident că respinge. Operațiunea militară continuă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.