Trupele canadiene din Afganistan sunt dotate cu cele mai bune şi performate echipamente. În curând, ele vor avea şi o "armată" de ajutoare inedite. Cel puţin 30 de măgari vor fi pregătiţi pentru a asigura aprovizionarea soldaţilor cu apă şi alimente.
Motivul este simplu. Vara, când trupele de infanterie participă la operaţiuni, le este foarte greu să care destulă apă pentru a se hidrata, în timp ce temperatura ajunge la 50 de grade. Măgarii sunt cunoscuţi pentru rezistenţa lor îndelungată.
Mai mult, în mijlocul luptelor, vehiculele militare nu fac altceva decât să atragă atenţia inamicului şi să pună vieţile soldaţilor în pericol. De aceea, conducerea armatei canadiene speră să poată învăţa măgarii să aprovizioneze tocmai trupele implicate în schimburi de focuri.
Chiar dacă în Afganistan sunt multe astfel de animale, canadienii nu le vor folosi pe acestea, pentru că multe sunt bolnave şi, deci, nepotrivite, pentru misiuni militare. De aceea, măgarii vor fi aduşi din alte ţări.
?Evident, lumea chicoteşte. De obicei este primul răspuns pe care îl primim. Dar după ce explicăm motivele pentru care am ales această soluţie, îşi dau seama că am găsit un răspuns cu adevărat inedit la o problemă foarte grea.? a declarat unul dintre iniţiatorii proiectului.
Exemplul canadian ar putea fi urmat, în curând, de armatele Statelor Unite, Marii Britanii şi Germaniei. Antena 3