Stanley Johnson și-a dorit să obțină cetăţenia franceză pentru a-şi putea păstra vii legăturile cu Europa şi după Brexit, adică momentul separării definitive a Regatului Unit de Uniunea Europeană. Puțini știu că mama lui Stanley Johnson, deci bunica premierului Boris Johnson, este de origine din Versailles.
Acest fapt a fost dezvăluit de Rachel, sora lui Boris Johnson, în noua sa carte. Femeia a scris despre tatăl său că “se îndreaptă spre a deveni cetățean francez, deoarece mama sa se născuse la Versailles, iar bunica lui fusese la Paris”.
Potrivit Sunday Times, o sursă apropiată de familia Johnson a declarat că fostul europarlamentar a aplicat pentru a obţine cetăţenia franceză pentru ca nepoții săi să poată trăi și să lucreze în Uniunea Europeană şi după momentul Brexit, scrie romaniatv.net.
Britanicii aplică și pentru cetăţenia germană
Decizia tatălui premierului britanic nu e una singulară în Regatul Unit. Potrivit Capital, mulți britanici au obţinut cetăţenia germană în 2019, cifrele fiind mai mari decât în precedenţii doi ani la un loc și asta în contextul negocierior dintre Marea Britanie şi UE. Britanicii se tem că îți vor pierde anumite drepturi pe care le aveau ca cetățeni europeni înainte de Brexit.