Antena 3 CNN Externe Motivul pentru care țări din Balcani se pregătesc să preia refugiați din Afganistan

Motivul pentru care țări din Balcani se pregătesc să preia refugiați din Afganistan

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:18 23 Aug 2021 Modificat la 09:19 23 Aug 2021
Kabul
Sursa foto: hepta

Este vorba despre Macedonia de Nord, Kosovo şi Albania, țări ale căror populații au suferit în anii 90' în urma conflictelor sângeroase

Duško Arsovski, purtător de cuvânt al guvernului Macedoniei de Nord, a declarat că țara sa se află într-un proces de organizare a hotelurilor pentru refugiați.

Prim-ministrul Zoran Zaev a precizat că țara sa va primi aproximativ 650 de afgani.

"Salvăm oameni pașnici care au luptat pentru democrație timp de 20 de ani și care au fost un ajutor şi un sprijin pentru armata noastră în misiunile de acolo", a spus el.

La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului din Kosovo a spus că un prim zbor cu refugiați este așteptat în zilele următoare în țară, fără a menționa informații în legătură cu numărul de refugiați care ar putea sosi.

Şi Albania, țară cu o populație majoritară musulmană, a anunțat că este pregătită să primească refugiați afgani.

Deciziile celor trei state au conotații politice.

"Guvernele din Macedonia de Nord, Albania şi Kosovo sunt dornice să își arate sprijinul pentru alianța strategică cu SUA", a declarat Petar Arsovski, consultant politic macedonean.

El a apreciat că aceste state încearcă să își facă o imagine bună la Casa Albă.

Macedonia de Nord dorește ca administrația Biden să facă presiuni asupra Bulgariei pentru a debloca procesul de aderare la UE, Kosovo speră că Washington-ul o va ajuta să construiască un dialog mai eficient cu Serbia, iar Albania dorește, de asemenea, să înceapă negocieri pentru aderarea la UE, a arătat consultantul politic.

Foto: Refugiați afgani ajutați de soldați americani pe aeroportul "Hamid Karzai" din Kabul, 20 august 2021

Sursa: Mediafax

×
x close