Antena 3 CNN Externe Țara în care s-au înregistrat 50 de grade Celsius

Țara în care s-au înregistrat 50 de grade Celsius

1 minut de citit Publicat la 12:08 16 Ian 2019 Modificat la 12:08 16 Ian 2019
o_1d1b1ucpvft91ka0efn1gqiaug8.jpg
Foto: pixabay.com

Valul de căldură care afectează în prezent Australia a stabilit noi recorduri de temperatură, în anumite părţi ale Australiei înregistrându-se miercuri aproape 50 de grade Celsius. Vânturile fierbinţi şi uscate care se deplasează din centrul deşertic al continentului au dus la creşterea mercurului în termometre în mai multe zone, informează DPA.

La Port Augusta mercurul din termometre a indicat 48,9 grade, cu 0,7 grade mai mult decât temperatura cea mai ridicată înregistrată vreodată. Temperaturile medii din vestul statului New South Wales au depăşit 42 de grade. La Adelaide, temperaturile au depăşit 40 de grade câteva zile la rând, determinând autorităţile să emită un "cod roşu" de caniculă, iar pe cele din domeniul medial să se ocupe de persoanele fără adăpost şi să monitorizeze mai atent persoanele vârstnice. Miercuri, în capitala Canberra temperaturile au ajuns la 41 de grade Celsius, cu 13 grade peste normalul acestei perioade.

"Ultimul eveniment despre care putem spune că a fost comparabil în intensitate - ca temperaturi şi lungime a perioadei de arşiţă - a fost în 1939", a declarat Jane Golding, de la Biroul de Meteorologie, pentru televiziunea publică ABC.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Australia a fost de 50,7 grade Celsius în 1960, la Oodnadatta, o localitate situată la marginea deşertului Simpson, la 873 de kilometri nord de Adelaide.

Canicula care s-a instalat de o săptămână în Australia nu a depăşit încă acest record, deşi în unele zone temperaturile s-au apropiat de cele înregistrate la Oodnadatta în 1960.

Potrivit meteorologilor, se aşteaptă ca actualul val de căldură să dureze până în acest weekend.

×
Etichete: Australia tara
x close