Antena 3 CNN Externe Țara în care peste 400 de persoane au fost executate în 2024. ONU trage un semnal de alarmă: „Suntem foarte îngrijorați”

Țara în care peste 400 de persoane au fost executate în 2024. ONU trage un semnal de alarmă: „Suntem foarte îngrijorați”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 16:13 03 Sep 2024 Modificat la 16:13 03 Sep 2024
mainile unui detinut pe gard
Cel puţin 81 de persoane au fost executate în august, aproximativ de două ori mai mult decât cele 45 de execuţii raportate în iulie. FOTO: Getty Images

Peste 400 de persoane, printre care 15 femei, au fost executate în 2024 în Iran, au declarat luni experţi ONU, îngrijoraţi de creşterea numărului de execuţii în luna august, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cel puţin 81 de persoane au fost executate în august, aproximativ de două ori mai mult decât cele 45 de execuţii raportate în iulie, au declarat aceşti experţi independenţi într-un comunicat, fără a-şi menţiona sursele.

Numărul execuţiilor raportate anul acesta se ridică la peste 400 de persoane, printre care 15 femei, precizează grupul de experţi, format din şase raportori speciali şi cinci membri ai Grupului de lucru al ONU pentru discriminarea faţă de femei şi fete.

Aceşti experţi mandataţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului nu vorbesc în numele organizaţiei.

Experții ONU sunt „profund îngrijorați de această creștere bruscă a numărului de execuții”

Ei s-au declarat „profund îngrijoraţi de această creştere bruscă a numărului de execuţii”.

Circa jumătate (41) dintre execuţiile din luna august au vizat infracţiuni legate de droguri, se precizează în comunicat, care aminteşte că Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, din care Iranul face parte, „limitează aplicarea pedepsei cu moartea la 'cele mai grave crime', adică omucideri voluntare”.

„Execuţiile pentru infracţiuni legate de droguri încalcă standardele internaţionale”, au afirmat experţii ONU.

ONU a cerut în repetate rânduri Iranului să impună un moratoriu asupra execuţiilor, în vederea abolirii pedepsei cu moartea.

Experţii ONU subliniază că numărul execuţiilor pentru infracţiuni legate de droguri a crescut brusc în Iran din 2021, cu peste 400 de execuţii în 2023, şi constată că această creştere a avut loc în ciuda revizuirilor aduse legii care vizează să limiteze aplicarea pedepsei cu moartea pentru acest gen de infracţiuni.

Activiştii pentru drepturile omului acuză Iranul că foloseşte pedeapsa cu moartea ca mijloc de intimidare în faţa mişcării de protest declanşată de moartea în detenţie, în septembrie anul trecut, a Mahsei Amini, o kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, arestată pentru încălcarea codului strict vestimentar.

×
Etichete: Iran ONU executări
x close