Acuzat adesea că este portavocea Kremlinului, Russia Today (RT) este primul post străin care difuzează în spaniolă informaţii în Argentina, potrivit AFP.
"Dreptul la informare este unul dintre cele mai importante drepturi ale omului", a spus preşedintele rus într-o videoconferinţă pe Skype cu preşedinta argentiniană. "De aceea există RT, care nu utilizează metode pentru a-şi impune punctul de vedere în mod agresiv".
Kremlinul, care se prezintă drept ţinta unei campanii de defăimare a occidentalilor, a crescut puternic subvenţiile acordate mass-mediae ruse cu o prezenţă internaţională, dar mai ales cele acordate RT. Acest post, lansat în 2005, emite în engleză, arabă, iar de-acum în spaniolă. În pregătire se află o versiune franceză.
În opinia preşedintei argentiniene, care a fost aplaudată de aproximativ 100 de susţinători pentru ceea ce a spus, venirea postului rus în Argentina le permite "tuturor argentinienilor să cunoască adevărul rus", ea criticând dur adevărul "stabilit de mass-mediae internaţionale".
Cei doi lideri s-au întâlnit în iulie, în cursul unui turneu al lui Putin în America Latină, al cărui scop a fost să crească influenţa Rusiei în regiune şi să-şi asigure susţinerea în confruntarea cu Occidentul pe tema conflictului din Ucraina. "Ne unesc nu doar cei 130 de ani de relaţii diplomatice, ci şi concordanţa multora dintre interesele noastre", a spus Putin.