Antena 3 CNN Externe Tancurile israeliene au ajuns în centrul orașului Rafah. ONU: Un milion de locuitori au fugit

Tancurile israeliene au ajuns în centrul orașului Rafah. ONU: Un milion de locuitori au fugit

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:10 28 Mai 2024 Modificat la 16:10 28 Mai 2024
hepta
Lupte grele în Rafah | Mai multe tancuri israeliene au ajuns în centrul orașului Sursa foto: hepta

Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a orașului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters.

În mai multe zone din oraș s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News.

Armata israeliană nu a comentat informațiile, spunând că mai târziu va emite o declarație despre operațiunea Rafah.

De asemenea, în ultimele trei săptămâni, aproximativ un milion de oameni au fugit din Rafah.

Anunțul a fost făcut marți de agenția ONU pentru refugiați palestinieni. În cel mai sudic oraș din Fâșia Gaza s-au refugiat numeroși palestinieni după începerea conflictului dintre Israel și Hamas.

UNRWA a spus că refugiații ”nu au unde să meargă în siguranță în mijlocul bombardamentelor” și că ei călătoresc ”fără hrană și apă, între grămezi de deșeuri și în condiții de viață necorespunzătoare”, potrivit Sky News, citat de Mediafax.

Israelienii au început o operațiune în zona Rafah în urmă cu trei săptămâni în ciuda protestelor internaționale. Potrivit martorilor, marți, în zona centrală a orașului au fost văzute primele tancuri israeliene.

×
Etichete: Rafah razboi Israel
x close