Doctorii din Turcia au făcut public cazul unui bărbat care a devenit dependent de sânge uman, scrie
Daily Mail.
Se pare că bărbatul, în vârstă de 23 de ani, a început prin a se tăia pe mâini, piept și burtă cu lama de ras, strângând sângele în pahar pentru a-l bea. Însă curând a devenit atât de dependent încât a apelat la ”alte surse” pentru a-și hrăni obiceiul pe care îl descrie ”la fel de important ca și respirația”.
Tatăl tânărului a apelat chiar la diferite bănci de sânge pentru a-i procura fiului ”alimentul vital”.
Cazul lui a fost făcut public de Revista de Psihoterapie și Psihosomatică. Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost arestat de nenumărate ori pentru că a înjughiat sau a mușcat persoane străine pentru a le bea sângele. De asemenea, acesta suferă de dublă personalitate și amnezie.
Medicii care au făcut public raportul sunt de părere că purtarea tânărului este o reacție a evenimentelor oribile de care a avut parte până acum. Aceștia spun în raport că tânărul a fost martorul unei crime, în care un prieten de-al său a decapitat o persoană și i-a tăiat penisul. De asemenea, acesta a fost șocat de moartea fiicei sale în vârstă de doar 4 luni și de uciderea unchiului său.
Medicii l-au diagnisticat cu tulburare de identitate disociativă, stres post-traumatic, depresie cronică și abuz de alcool.