Trupul neîsufleţit al tinerei a fost găsit de colega ei de apartament care a chemat imediat salvarea.
"Am țipat, am încercat să o ridic, dar era palidă, nu respira și nu dădea semne de viață. Mi-a fost foarte frică. Când am atins-o, am primit un șoc electric.
Era un smartphone în apă, se încărca”, a declarat colega de cameră a fetei, potrivit Mirror.co.uk
Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, iar medicii au fost nevoiţi să declare decesul tinerei de 24 de ani.
Autoritățile ruse au atras un semnal de alarmă
După tragicul incident, ministerul rus de urgențe a emis un avertisment:
„Tragedia ne amintește încă o dată că apa și un aparat electric conectat la rețea sunt incompatibile. Același lucru este valabil pentru orice dispozitiv mobil.
Dacă îneci un smartphone, cel mai rău lucru este eșecul acestuia. Dar când este conectat la rețea, vedem care sunt consecințele”.
Acest eveniment nu este singular. În luna august, o adolescentă din Moscova, în vârstă de doar 15 ani, a murit electrocutată în aceleaşi împrejurări.
În 2019, Liliya Novikova, o jucătoare de poker recunoscută la nivel internațional, a decedat în urma unui şoc electric produs în baia sa.